Abdul Medina - artistul care își câștigă libertatea cântând pe străzile lumii

Abdul Medina este un artist stradal din Guatemala, călător neobosit, pacifist și un spirit liber care trăiește după propriile reguli, respectându-le însă pe ale celorlalți. Și-a descoperit pasiunea pentru muzică încă din copilărie, învățând să cânte la chitară și pian, iar la vârsta adolescenței și-a descoperit marea iubire, vioara, de care este nedespărțit.

Împreună cu un grup de prieteni și cu partenera sa, Abdul și-a luat viața în mâini imediat după terminarea facultății, cutreierând lumea și cântând în diferite locuri după bunul plac. Azi poate fi în Turcia, iar mâine în Germania. Se simte extrem de mulțumit cu viața sa non-conformistă și totuși liniștită și nu se vede trăind o viață obișnuită, într-un singur loc și cu un job normal. 

Abdul Medina încalcă tiparele sociale și stereotipurile legate de cântăreții stradali, nu are o poveste tragică de viață și nici traume sociale care să-l fi trimis pe stradă prin vreo conjunctură nefericită, însă este totuși o lecție de viață. Acesta crede că viața este făcută pentru a te bucura cu adevărat de frumusețile ei, pentru a întâlni și cunoaște oamenii lumii și pentru a trăi făcând ceea ce îți place cu adevărat. 


Din câte știu, tu cânți la vioară, așa este?

Da, în cea mai mare parte a timpului cânt la vioară, însă mai cânt și la pian și chitară. Dar, evident, este mult mai ușor de călătorit cu o vioară, așa că pe stradă cânt la vioară.

Așadar ești un artist complet și pasionat. De unde ți-a venit ideea de a cânta pe stradă?

Hmm, complicată întrebare...Nu mi-am propus, ca să zic așa, că vreau să fiu un artist stradal, știi tu, ca atunci când ești mic și le spui oamenilor că vrei să fii doctor sau polițist. Dar cred că asta s-a întâmplat pur și simplu atunci când am început să călătoresc cu prietenii mei și cu vioara. În timp ce exersam, am realizat că eu chiar aș putea cânta pe stradă.
Cred că asta se întâmpla prin noiembrie 2016.

La ce te referi când spui că ai început să călătorești cu prietenii tăi? la vacanțe sau concedii în timpul liber?

Nu. Noi călătoream din loc în loc tot timpul. Non-Stop. Adică eram un fel de nomazi. Reușeam cumva să ne câștigăm banii necesari de supraviețuire doar din muzică. De obicei cântam pe stradă, prin barurI și restaurante, sau chiar la evenimente, nunți…

Ai avut vreodată un “job normal”, obișnuit?

Nu, niciodată. Viața mea se schimbă în permanență. Am foarte multe “acasă” peste tot în lume și îmi fac prieteni peste tot. Mă simt foarte liber așa.

Familia ta ce atitudine are legat de această viață nomadă a ta și despre jobul tău mai neobișnuit?

Familia mea este de fapt doar mama mea, iar ea mă susține de obicei în tot ce fac, inclusiv în asta, pentru că știe că sunt liber și fericit. De fapt, chiar am și luat-o să călătorească cu mine de câteva ori în Jurul Europei, timp de câteva săptămâni.

Și ea este muzician?

Nuu, este jurnalist, dar îi place și ei să călătorească, să vadă lumea.

„Atunci când te muți din loc în loc te schimbi mereu, viața ta arată altfel în fiecare zi. Este ca și cum ai trăi mai multe vieți, mereu.”

Se pare că tu și mama ta faceți o echipă unită. Așa a fost întotdeauna, sau și în copilărie?

Practic am crescut doar cu ea, e singura mea familia. Tatăl meu a murit când eu aveam doar un an, așadar nici măcar nu pot spune că l-am cunoscut. Mama m-a suștinut mereu, dar atunci când am vrut să mă apuc de muzică… Aveam 15 ani când i-am spus că vreau să cânt la vioară, și îmi doream asta atât de mult! Dar când i-am cerut să-mi cumpere o vioară a fost puțin cam sceptică. Mi-a spus că mă voi plictisi de ea cu siguranță în cel mult trei săptămâni. Așa că am început să economisesc și să lucrez diverse lucruri mărunte, așa cum fac adolescenții de obicei, iar cu acei bani mi-am cumpărat prima mea vioară.

Dar când a văzut că treaba devine serioasă și că eu devin cu adevărat interesat de vioara mea, chiar m-a susținut mai mult.

Nu știam ce vreau să studiez după terminarea școlii. Parcă voiam să studiez și ingineria și psihologia, mă atrăgea și bucătăria și ideea de a fi un chef...dar nu eram sigur cu adevărat de nici una din aceste variante. Deja se făcuse ianuarie, iar eu trebuia să iau o decizie pentru viața mea. La mine în Guatemala universitatea începe în ianuarie, nu în septembrie sau octombrie așa cum este în România sau în Europa, în general.
Și iată-mă deja în luna ianuarie, universitatea trebuia să-și înceapă cursurile, iar eu încă nu știam dacă și ce carieră vreau să urmez.
Mama a venit cu soluția salvatoare. Mi-a spus că dacă tot îmi place să cânt la vioară și am învățat să fac asta. să încerc să studiez muzica mai departe, măcar până mă hotărăsc ce vreau să fac mai departe cu viața mea. Așa că mi s-a părut o idee bună și uite-așa m-am apucat mai serios de muzică.


Acum este și ea fericită odată cu mine pentru faptul că trăiesc aceste experiențe minunate. Atunci când stai mereu acasă sau ai o viață sedentară, ai parte de multe „aceleași” și zile la fel: aceleași probleme, aceleași cercuri sociale, aceleași mentalități. Dar atunci când te muți din loc în loc te schimbi mereu, viața ta arată altfel în fiecare zi. Este ca și cum ai trăi mai multe vieți, mereu.

Unii oameni își rezervă o perioadă de cutreierat lumea imediat după terminarea studiilor, alții pleacă din nevoia de a se redescoperi, după o experiență traumatizantă într-o relație sau după un job stresant, de exemplu. La tine cum a fost?

La mine nu a fost cazul recuperării după un job solicitant, pentru că nu am avut niciodată unul. Însă într-adevăr am plecat să cunosc lumea imediat după ce am terminat facultatea. La 10 zile după absolvire.
.
Mai știi cum a fost prima ta experiență de cântat pe stradă sau unde, din călătoriile tale?

Cred că..în Cambridge UK. Am cântat în zona „Old Town”, unde se adună de obicei foarte mulți artiști stradali, nu numai cântăreți.
Dar nu era o noutate pentru mine cântatul pe stradă, din moment ce oricum mai făcusem asta și acasă, în Guatemala. Cred că..doar m-am așezat acolo și am început să cânt. Totul mi-a venit foarte natural după asta, și atâta timp cât fac asta cu pasiune.

fotografie din arhiva personală

Mi-ai spus că ai început să călătorești cu prietenii tăi. Și ei cântă cu tine, sau cânți singur?

Acasă în Guatemala avem o trupă și cântam destul de mult împreună. Apoi am început să călătoresc cu ei, dar nu mai câtam împreună, ca trupă. Cred că ne axam mai mult pe experiența pe care ne-o oferea fiecare loc în parte.

Treptat am început să călătoresc și să cânt cu prietena mea. Pe stradă cântăm separat, pentru că fiecare are stategia sa de a atrage publicul și până la urmă, asta crește și bugetul familiei. Însă în baruri cântăm împreună.

Pe lânga asta, mai sunt și alte strategii pe care trebuie sa le iau în considerare atunci când cânt pe stradă, locul în care cânt și perioada din zi.

Și cum îți alegi locul în care vei cânta, mai ales atunci când ești într-un oraș sau țară complet necunoscută?

Păi...prima dată analizând și observând mișcarea oamenilor. Observând locurile pe unde aceștia merg mai des și mai mult, sau unde sunt străzile pietonale. În Iași de exemplu, este strada aia de pe lângă castel, sau...palat. 

Pe lângă asta, multe orașe au restricții legat de cântatul stradal și nu numai, așa că trebuie să mă documentez înainte de a pleca la drum. Mă gândesc acum la Barcelona, Londra sau Paris. Aici ai nevoie de un fel de permis pentru a presta în locurile publice aglomerate


Deci Barcelona, Paris și Londra sunt cele mai restrictive orașe în care ai fost?

Nu. Mai sunt și alte orașe mult mai mici, dar care au mult mai multe reguli. Cred că...Plovdiv din Bulgaria sau chiar Constanța, de aici din România. Și Amsterdam, să nu uit de Amsterdam.

În orașele astea nu ai voie să cânți în anumite locuri sau nu mai mult de o oră, sau chiar nu îți este permis deloc să cânți. În altele, de exemplu, trebuie să plătești mai întâi o taxă care poate ajunge chiar și la 90 euro.

Asta este! Până la urmă lumea este un loc destul de mare pentru toți și pot cânta oriunde în altă parte.

„Fac doar ceea ce mă face fericit și care îmi aduce și niște bani, dar nu ca job, ci din pasiune, poate.”

Ți s-a întâmplat să ți se reproșeze că ceea ce faci tu nu este „a real job”?

De obicei oamenii nu-mi reproșează asta. Dr eu oricum nu-l consider un job și nici nu-mi doresc un job. Fac doar ceea ce mă face fericit și care îmi aduce și niște bani, dar nu ca job, ci din pasiune poate.

Te-ai simți vreodată vulnerabil în stradă sau ai avut parte de episoade violente?

Nu chiar. De obicei sunt deranjat doar de către polițiști, dar nu au fost niciodată violenți cu mine, oricum. Doar mi-au atras atenția politicos, mi-au spus că nu este voie să când acolo.
Iar legat de oamenii de pe stradă, cred că aceștia mă respectă sau cel puțin nu îndrăznesc să fie agresivi cu mine....asta pentru că sunt mai „mare” presupun.
Totuși, cred că pentru o fată situația este diferită. Chiar am câteva prietene care, la fel ca mine, cântă pe stradă și mai sunt deranjate sau chiar atacate de către trecători, în special de bărbați.

În schimb mi s-a mai întâmplat să am parte de câteva experiențe...nu violente, dar mai tensionate, cu alți cântăreți stradali, legate de locul de cântat.
Unii oamenii sunt absolut obsedați de locul lor de cântat. Chiar am avut momente în care unii au început să cânte mai agresiv și mai tare atunci când mă așezam și eu să cânt cam în aceeași zonă. 
Dar nu fac prea mare caz din asta. Atunci când întâmpin o situație de acest fel, pur și simplu plec, mă mut. Mă gândesc că eu sunt în orașul lor până la urmă și că, spre deosebire de mine, ei rămân mereu în același loc. Eu pot să cânt oriunde, în alt loc, în alt oraș sau chiar în altă țară, oricând.

fotografie din legenda personală

Ai vizitat o mulțime de locuri și ai cântat în foarte multe orașe, din câte înțeleg. Ai putea spune că există anumite reguli nescrise sau vreun fel de acord universal în lumea cântăreților stradali?

 Nu am stat niciodată suficient de mult timp într-un loc, însă..cred că e de bun simț să te oprești și să saluți alți frați de breaslă, muzicieni și nu te așeza intenționat în apropierea unuia atunci când el deja s-a instalat și cântă. Cam atât.

Cât de provocator este să cânți într-un oraș mare și zgomotos, plin de oameni grăbiți?


Mie nu-mi prea plac oricum orașele mari și nici nu caut locurile aglomerate. Prefer orașele mai mici și mai retrase, unde oamenii nu întâlnesc așa de des cântăreții stradali. Simt că ei apreciază mai mult astfel de artă și nici nu se simt agasați, așa cum sunt oamenii din orașele mari.

Povestește-mi un moment în care te-ai simțit mândru și împlinit să fii artist stradal și unul în care te-ai simțit vulnerabil ca artist stradal.

Mi-a plăcut întotdeauna și m-am simțit mândru de fiecare dată când oamenii s-au apropiat și mi-au spus că au fost mișcați sau emoționați de muzica mea. Astfel de momente sunt cu adevărat speciale și memorabile pentru mine.
Cât despre vulnerabilitate... nu-mi place deloc când poliția mă oprește pentru că mă simt ca un infractor, chiar dacă știu că nu fac nimic rău. Dar așa cum am mai spus, nu sunt violenți sau agresivi cu mine, însă e neplăcut să mă opresc pur și simplu din cântat și să plec.

Care este cea mai importantă lecție de viață pe care ai învățat-o cântând pe străzi?

Dacă faci ceea ce-ți place, vei avea parte de magie în viața ta.