Praline cu suflet

 Își răsucește emoționat inelul primit de la tatăl său. „Treaba e că nu toată lumea înțelege genul ăsta de produse. E mai simplu și mai ieftin să mergi la supermarket și să cumperi o cutie de Merci sau orice alt brand cunoscut de pe piață, decât să mă cauți pe mine în Valea Lupului și să dai 38 de lei pe 12 praline artizanale.”

   La doar 21 de ani Ștefan știe deja ce înseamnă și cât de frumos (dar greu) este să lucrezi cu produse de calitate într-o lume a consumerismului.  „Ca să-mi înțelegi produsul ai nevoie de o anumită deschidere, de o situație financiară permisibilă, pentru că sunt conștient că un puști obișnuit de vârsta mea nu ar face o asemenea investiție și da, de o anumită cultură. Cum e în cazul vinului, de exemplu. Sunt băutor de vinuri și sunt conștient de raportul preț-calitate”.

   Ștefan Buraga este afacerist încă din școala generală. ”Bișnițar de mic, confecționa mărțișoare și le vindea la școală fetelor” se amuză un prieten de-al său. Apoi a învățat să prepare gemuri. „Făcea cea mai bună dulceață din câtă am mâncat vreodată. Încă n-am aflat cum de-i ieșea așa”. La o vârstă la care curiozitatea copiilor se îndreaptă spre lumea jocurilor și a ieșirii cu prietenii, Ștefan era fascinat de rețete, de gusturi și de amestecuri. „ Prin clasa a 8-a am luat contact cu directorul unui laborator de ciocolată din Belgia. Eram fascinat de felul cum descria gustul adevăratelor praline belgiene, de cât de importantă este materia primă. Am fost curios să văd cum e . Mi-a trimis și mie o mostră”, povestește melancolic Ștefan, atunci când își amintește de debutul său în lumea magică a ciocolatei.
„Am luat o pauză imediat după asta. Deși mi-am cumpărat primele matrițe și aveam o parte din materia primă încă de prin clasa a 8-a, am mai făcut așa câteva, pentru mine. Abia pe la finalul liceului m-am hotărât să mă pun mai serios pe treabă”

  Ștefan a ales să urmeze facultatea de Inginerie Chimică de la Universitatea Tehnică Gh.Asachi, profilul Inginerie Alimentară, tocmai din dorința de a înțelege mai bine materia și procesul. Vorbește cu pasiune despre procesele chimice pe care le învață la facultate, pe care apoi le aplică și în laboratorul său. „Cristalizarea de exemplu este un proces foarte important pentru aspectul pralinelor. Gustul este constant, pentru că folosesc aceleași cantități, dar dacă nu se cristalizează corect, la temperatura corectă, aspectul este total diferit. La fel este și cu untul de cacao, cu coloranții naturali...”

Curajul de a ieși pe piață 

   Ștefan și-a deschis atelierul în fostul garaj al părinților săi, care l-au sprijinit financiar pentru amenajare și l-au încurajat să-și dea curs talentului. „Este important să creadă cineva în tine. Atunci când am ambalat prima mea cutie și am așezat acolo cele 12 praline m-am simțit cu adevărat eliberat, am avut un prim moment de satisfacție”.  La început s-a făcut cunoscut cu ajutorul rețelelor de socializare, prin prieteni, apoi printr-un lanț de cunoștințe și prin puținele reclame plătite. „Impactul vizual contează cel mai mult. Pralinele mele sunt nonconformiste, nu doar prin combinația de gusturi, ci și prin aspect. Praline au și cei de la Leonidas de exemplu, dar nu se diferențiază cu nimic, sunt făcute după un tipar clasic. Probabil și din acest motiv am avut cereri atât de repede, oamenii au fost curioși”.

   În spatele oricărei afaceri de succes stă multă, foarte multă muncă. Ștefan Buraga petrece zilnic minim 6 ore în atelierul său. „Ce nu înțelege lumea este că fiecare proces durează. Linia mea de producție nu este automatizată, lucrez foarte mult de mână, și totul se face în etape. Fiecare etapă cere timp.”

  Cu tenul înviorat de ploaia matinală neașteptată, el se plânge copilărește cum i-a fost stricat cheful de căutat discuri vechi la talcioc, mica sa pasiune de weekend pe care și-o permite. „M-am trezit special pentru asta la ora 6. Îmi place sa ascult muzică de pe discurile de vinil. Petrec atât de mult timp în laborator, încât simt nevoia să am pe cineva lângă mine. Mă ajută muzica. Uneori mai ascult radio cultural, teatru radiofonic”.

Un vis în continuă dezvoltare

   La doar 21 de ani, Ștefan est deja antreprenor și este singurul producător de praline artizanale de acest tip, din Iași. De curând a început să producă dulciuri pentru candy bar și torturi pentru câteva localuri centrale din Iași. Este modest, deși deține o afacere aflată în plină expansiune. „Dacă mi se cere să fac ceva, fac, numai să strang niște bani să mă dezvolt.” Este conștient de faptul că a făcut doar primul pas și că munca sa abia a început. „Eu încă nu sunt businessman. Cunosc oameni care au deja cu adevărat succes, chiar de aceeași vârsta cu mine. Nu mă culc pe o ureche și încerc să nu fiu prea mândru de mine, altfel nu mă mai dezvolt”.
 Își dorește să-și deschidă un spațiu de comercializare propriu, cu banii câștigați de până acum din vânzarea pralinelor, fără să apeleze la creditori, fără să fie dator.  „Știu că e greu, și muncesc cât pot de mult. N-aș vrea ca peste 10 ani să fiu tot în acest stadiu. Sunt conștient că fără bănci nu există afaceri, dar încerc să le evit.” A mai încercat să apeleze  la proiecte de tipul Start-up, dar fără succes. „E greu să concurezi cu oameni care au deja business-uri cu câte 6 angajați pe care doar îi rulează de la o firma la alta.”

Jungla modernă

   O altă problemă cu care se confruntă tânărul antreprenor este cea a binecunoscutei corupții pe o piață liber competitivă. „Mi-e greu de unul singur. Nu pot concura cu firmele mai mari producătoare de praline și nu pot ieși deschis pe piață până nu-mi amenajez un laborator profesionist. Dacă ceilalți mă simt ca pe o amenințare, au suficientă influență să dea un telefon. Se pot lega de orice motiv ca să-mi închidă laboratorul sau să-mi dea o amendă, deși am toat autorizațiile necesare.”

   La 20 de ani, majoritatea tinerilor nu știu încotro se vor îndrepta, aleg facultăți care nu li se potrivesc pentru că nu știu ce cere piața muncii, însă Ștefan este determinat să-și dezvolte afacerea, cunoscând toate aspectele producției, începând de la materia primă și importanța acesteia, până la importanța calității ambalajului. „De prin 2016 de când am început să-mi construiesc ușor-ușor atelierul și să produc petru vânzare, am lucrat mult și am dormit puțin. Mai ales înainte de sărbători. Anul ăsta nu prea am mai rezistat fizic, am mai și refuzat comenzi. Dar tot ce-mi doresc este ca în viitor să ajung să-mi dezvolt afacerea astfel încât să mă pot pierde în lume o săptămână și să-mi permit luxul de a-mi închide telefonul.”

  Până acum nu a cheltuit nici un ban din cei câștigați din comercializarea produselor sale, bani pe care îi adună într-o rezervă specială destinată deschiderii spațiului de comercializare, ba mai mult, în puținul timp liber pe care îl are, reușește să-și finalizeze proiectele pentru facultate. „Azi am de finalizat un proiect. Mâine trebuie predat. Până acum am reușit să-mi păstrez bursa. Nu am cerut nimănui să fiu favorizat, nu am cerut pe degeaba. Dacă am făcut de 10, mă bucur, dacă e de 8, așa să fie. Profii mă susțin, dar școala e școală. Cât o să mai pot, o să le fac pe amândouă”