Simona Liță, o femeie preot sau un preot femeie

Dacă în anul 2021 o femeie taximetrist, conductor sau vatman nu mai reprezintă o noutate și rareori mai putem spune că există meserii de bărbați și meserii de femei, ei bine, nu același lucru putem spune despre profesia de preot. 

Una dintre cele mai mari controverse din lumea creştină contemporană este legată de accesul femeilor la preoţie. În vreme ce militanţii feminişti consideră că Sfânta Scriptură n-ar interzice de fapt femeilor să devină preot, adică să fie hirotonisite, reprezentanții și istoricii ortodoxiei sunt de părere tradițiile vechi de peste 3000 de ani ar trebui păstrate așa cum sînt, venind cu argumente. 

De exemplu, în lucrarea sa ,,Ereziile primelor veacuri creştine şi dăinuirea lor la începutul mileniului trei”, preotul ortodox Pompilu Nacu explică acest concept privit din perspectiva studiilor teologice: ,,Greşeala fundamentală de la care se pleacă în această problemă teologică vine din concepţia protestantă despre Sfintele Taine, unde este confundată preoţia sacerdotală cu preoţia generală. Preoţia sacerdotală este legată de persoana divino-umană a lui Iisus Hristos, care este bărbat, pe când preoţia universală, prin Taina Sfântului Botez, aparţine tuturor, fiind de drept uman”. 

Acesta mai susține că o femeie nu poate fi hirotonisită preot deoarece, așa cum o spune și istoria ori Sfânta Scriptură, Hristos şi Apostolii au fost bărbaţi, iar ,,umanitatea şi masculinitatea lui Iisus au avut un rol determinant. Iisus nu a fost uman şi masculin în sens abstract sau general şi nu putea să fie bărbat şi femeie în acelaşi timp”, 

Pe de altă parte, unele culte creştine protestante au acordat deja femeilor dreptul de a sluji ca preoţi. De exemplu, în Suedia, unde religia predominantă este cea Luterană, încă din anul 1960 femeile pot deține rolul de preot în Biserica Suediei, iar statisticile arată că la finalul anului 2020 numărul de preoți femei îl depășea pe cel al bărbaților. 

Cristina Grenholm, una dintre aceste femei preot din Suedia hirotonisită în anul 1985, având și o diplomă de doctorat în Teologie, explică de ce ar trebui să fie femeile îndreptățite să devină preot, dacă simt că asta le este menirea: ,,Din moment ce credem că Dumnezeu a creat omul, atît bărbatul cît și femeia după propria sa imagine, este esențial să arătăm acest lucru. Dacă excludem jumătate din experiență, adică viața unei femei, multe lucruri vor fi excluse"

Deși nu este la fel de permisivă, și reprezentanții religiei catolice împărtășesc o oarecare deschidere față de hirotonisirea femeilor. În anul 2018, o statistică realizată de Asociația Roman Catholic Womenpriests Organization arăta că în America existau în jur de 145 de femei preoți și în jur de 200 în restul țărilor catolice sau parțial catolice. 

În România, țara unde religia predominantă și oficială este cea ortodoxă, religie care nu permite femeilor accesul la preoție, câteva femei aparținînd diferitelor culturi protestante, au învins totuși stereotipurile.  

Simona Liță, una din puținele femei preot din România

Simona Liță, de confesiune evanghelică (protestantă), este una dintre ele. O femeie vicar și preot în devenire, soție și mama unui îngeraș de numai doi anișori. Am prins-o greu la o discuție pe Zoom, deși am plănuit asta de mai bine de o săptămînă, dar nu pentru că nu ar fi vrut, ci pentru că mereu intervenea o ședință urgentă sau o sarcină de care trebuia să se ocupe imediat. După cum aveam să aflu ceva mai tîrziu, fiecare zi a unui vicar este plină. ,,Meseria această are foarte multe fațete, nu îmi dă prilej de plictiseală sau monotonie”. 

Am găsit, dincolo de ecran, un om plin de viață, care radia bunătate din toți pixelii și extrem de deschisă la întrebările pe care le pregătisem. Răbdătoare, mi-a lămurit unele aspecte care nu-mi erau tocmai clare. 

foto: Simona Liță în timpul unei predici duminicale

Nu poți scoate locul copilăriei dintr-un om, indiferent de colțul îndepărtat de lume în care îl muți, iar în cazul Simonei asta se vede clar. Sau mai degrabă se aude. Accentul ardelenesc adaugă o muzicalitate foarte plăcută discuției. 

Deși de câțiva ani trăiește în Germania, unde și-a urmat marea iubire care între timp i-a devenit și soț, ea s-a născut în municipiul Codlea, județul Brașov, într-o familie mixtă cu tatăl ortodox și mama evanghelistă. Ce mai mare parte din copilărie și adolescență și-a petrecut-o în Brașov, unde a urmat cursurile Colegiul Național "Johannes Honterus" cu predare în limba germană pe tot parcursul claselor 1-12. Fiind tot mai atrasă de partea istorică și sociologică a religiei, și-a continuat studiile la Facultatea de Teologie Protestantă Evanghelica din Sibiu, cu predare în limba germană

În limba română nu există echivalentul feminin al profesiei de preot, iar cuvîntul preoteasă, în cultura populară, este adesea atribuit soției preotului.

În prezent ea este de profesie vicar (face practică pe lângă un preot) la Biserica evanghelică din Kelsterbach, un oraș mic de pe lîngă Frankfurt am Main, iar peste un an urmează să devină preot. 

Prima provocare pentru Simona în calitate de preot este să-și denumească profesia pentru că în limba română nu există un echivalent feminin, iar cuvântul preoteasă, în cultura populară, este adesea atribuit soției preot. Coincidența face ca soțul ei chiar să fie preot, așa că, pentru a evita această confuzie, spune simplu, preot femeie. ,,Am aceleași atribuții și drepturi în jobul meu că a unui preot bărbat. Eu profesez în Germania și aici este o normalitate ca o femeie să fie preot. Aș spune chiar că numărul de preoți femei și bărbați este egal, iar trendul de femei este în creștere. Eu aș recomanda această profesie oricărei persoane care dispune de o gândire critică și independentă”

De unde a pornit dorința de a deveni preot

Încă din brațele mamei, Simona Liță a crescut cu ideea că fiecare om are libertatea de a alege, fără a fi constrîns să facă lucruri pe care nu le simte. Deși ambii părinți sunt creștini practicanți, dar din culte religioase diferite, ea nu a simțit decît armonie în îmbinarea celor două. Își amintește că atunci când se adunau cu toții în jurul mesei, mama rostea cîteva cuvinte de mulțumire pentru pacea care exista între ei, însă nu era neapărat o rugăciune adresată lui Dumnezeu, nu avea conotație religioasă. 

Apoi, după ce a mai crescut și a mers la școală, prin intermediul cursurilor de religie a făcut cunoștință cu un Dumnezeu blînd. ,,Eu am făcut ore de religie creștină, confesiunea evanghelică. Nu mi s-a inoculat niciodată imaginea unui Dumnezeu care pedepsește, care se supără pe noi. Ci contrariul: Dumnezeu ne iubește, nu trebuie să-i dovedim lui nimic ca să ne accepte și Dumnezeu nu ne dorește răul. Imaginea această m-a ajutat foarte mult în alegerea meseriei mele.”

Din clasa întâi, Simona a început să participe la slujbe speciale pentru copii, apoi pentru tineret. Cel mai mult îi plăcea că preotul le permitea și chiar îi încuraja să fie dezinvolți în timpul slujbei și se rîdea mult. Apoi, la final, îi provoca la discuții, invitându-i să comenteze predica. Așa a învățat Simona că și părerea ei contează. ,,Aveam de fiecare dată impresia că ne ia în serios și îi pasă de părerea noastră. Uneori chiar o introducea în predici.” 

Dorința de a deveni preot nu a fost una provenită dintr-o nevoie pur duhovnicească, ci din dorința de a fi mai aproape de oameni. Faptul că în timpul slujbelor i se dădea ocazia să-și exprime opinia și că adesea comenta împreună cu ceilalți tineri texte biblice, pe înțelesul și în limbajul lor, a îndemnat-o să fie curioasă și să caute mereu răspunsuri. Totodată, a fost atrasă de această parte a interpretării textelor și de a le reda comunității într-o manieră ușor de înțeles, adaptată vremurilor. ,,Preotul care ținea slujbele la tineret a fost foarte deschis cu noi și am discutat foarte multe cu el. Ne-a dat diferite texte din Biblie, chiar și unele mai controversate, texte pe care le-am discutat, iar el a fost mereu sincer cu noi. Nu a încercat niciodată să ne ascundă acele texte care, în opinia altora, erau nepotrivite pentru adolescenți. Până la urmă, așa și este, în Biblie există și texte pline de violență. Sunt unele texte psalmice în care omul se ceartă cu Dumnezeu, nu doar îl slăvește. Acest aspect m-a atras și mai mult.”

,,N-aș putea spune că am fost vreodată o tipă din aia rebelă sau să-mi doresc să fac vreo revoluție, însă am simțit că asta este vocația mea”

Drumul de la o simplă curiozitate până la dorința de a deveni preot a fost unul foarte scurt. Tocmai pentru că între grupul ei de tineri și preotul care îi coordona existau aceste discuții sincere și deschise, Simona l-a întrebat fără sfială sau reținere dacă există și femei preot sau dacă femeile pot practica această meserie. ,,Mai mult din curiozitate, pentru că nu văzusem nici una, cel puțin nu în România. De fapt cred că existau două sau trei la evanghelici, însă nu în Sibiu sau Brașov, adică orașele unde am trăit sau studiat. Iar el mi-a spus că da, bineînțeles că și femeile pot fi preot. Așa că am simțit atunci, pe loc, că asta vreau să studiez și asta vreau să devin”

Nu știe, totuși, de unde i-a venit acest curaj pentru că ea a fost mereu o fată timidă și avea emoții atunci când trebuia să vorbească în fața oamenilor, iar meseria de preot tocmai asta presupunea; să țină slujbe în fața cîtorva zeci de oameni cel puțin. Dar nu a intenționat niciodată să echilibreze vreo balanță, ci a simțit că vocația ei este să dezbată teme cu oamenii și să discute cu ei diferite aspecte, așa cum a făcut-o și preotul cu grupul grupului ei de tineret. ,,Am fost mereu o fată timidă și mi-am văzut tot timpul de treaba mea, n-aș putea spune că am fost vreodată o tipă din aia rebelă sau să-mi doresc să fac vreo revoluție, însă am simțit că asta este vocația mea. Cu toate astea mi-a luat ceva timp până am trecut peste timiditatea pe care o aveam.” 

Momentul în care familia și prietenii au aflat de dorința Simonei de a deveni preot

Familia Simonei a fost foarte deschisă din acest punct de vedere și i-au susținut dorința de a deveni preot, oricât de avangardistă ar fi părut pentru acea comunitate mică. ,,Ba chiar au fost foarte mîndri, inclusiv tatăl meu care este ortodox.”

Prietenii, în schimb au fost împărțiți. Unii au susținut-o și felicitat-o încă de la început, dar alții au fost ceva mai reticenți. ,,Până m-au văzut de fapt în această postură, că apoi s-au obișnuit.”

Însă desigur, după aceea s-a lovit și de reticențe, mai ales atunci când cunoștea oameni noi. ,,Chiar și acum mi se mai întâmplă, când cunoaștem oameni noi și sperăm să nu ne întrebe ce facem, adică ce meserii avem. Nici eu, nici soțul. Și atunci simt așa o reacție mirată.” 

Ce înseamnă să fii o femeie vicar

Biserica Evanghelică funcționează foarte mult pe bază de voluntariat și există un grup de voluntari care se întîlnește constant, iar împreună cu preotul stabilesc mersul comunității. Simona trebuie să ghideze aceste activități. Meseria ei nu se rezumă doar la slujbele de duminică pe care le ține în biserică.  

Oficial, ea nu este încă preot, ci este încă în perioada de practică, adică este vicar. În confesiunea evanghelică, după ce se termină facultatea de teologie, înainte de a deveni preot, se mai fac încă trei ani de practică, teorie și examene, adică un fel de rezidențiat, iar asta nu este atât de ușor pe cît ar părea.

Preotul în devenire, indiferent că este bărbat sau femeie, trebuie să și muncească în această perioadă. ,,Eu, de exemplu, muncesc în jur de 45 de ore pe săptămână, iar soțul meu ajunge uneori chiar și la 54 de ore pe săptămână.”

foto: Întâlnire a sașilor din Germania unde Simona a oficializat slujba de deschidere

Aceste ore se împarte în mai multe tipuri de activități. Fiecare zi de muncă a Simonei în calitate de vicar este foarte plină. Pregătește și ține slujbe pentru înmormîntări, cununii și botezuri, slujbe pentru familii cu copii, slujbe pentru copiii de la grădiniță, slujbe pentru copii de la 0-3 ani. Apoi, mai îndeplinește și funcția de profesoară, având ore de religie dimineața, contabilă pentru fondurile bisericii, manager și duhovnic. În special pentru asta, Simona a făcut și cîteva cursuri de psihologie și de arta comunicării. ,,Spovedania este de fapt o discuție duhovnicească, indiferent că este în biserică sau nu. Eu trebuie să-mi dau seama ce vrea de fapt omul de la mine. Dorește un sfat, sau doar să fie ascultat, să fie ghidat sau să mă rog împreună cu el? Eu nu-l pot forța la nimic, dacă el nu este deschis”.

,,Chiar dacă am mîncarea pe foc, trebuie să lăsăm totul baltă și să mergem să împărtășim sau să asistăm un bolnav aflat pe patul de moarte.”

Pentru orele de religie pe care le predă la școală are și un mentor. O profesoară care o îndrumă și îi arată cum se predă pentru a forma anumite competențe la elevi, competențe care îi vor ajuta tot restul vieții, așa cum s-a întâmplat și în cazul ei. 

Apoi mai sunt și alte lucruri de făcut în comunitate. Simona participă zilnic la ședințe cu epitropii, ședințe la care se discută despre siguranța slujbelor, renovarea unor clădiri, angajarea de personal pentru grădinițele aflate sub tutela bisericii unde slujește. Își ține comunitatea unită, așa că poartă zilnic discuții telefonice sau prin email cu credincioșii, iar uneori, ,,chiar dacă am mîncarea pe foc, trebuie să lăsăm totul baltă și să mergem să împărtășim sau să asistăm un bolnav aflat pe patul de moarte”. Face această trecere la plural vorbind în numele tuturor vicarilor. 

Partea care nu se vede niciodată este pregătirea predicilor săptămînale și a slujbelor. ,,Uneori încep să mă pregătesc chiar de luni pentru predicile de duminică și există și săptămîni în care petrec mai bine de 20 de ore pe o predică deoarece nu sunt mulțumită de ceea ce am scris”. Asta pentru că fiecare predică are o anumită temă și pornește de la un anumit text din Biblie, fiind diferită de la o săptămână la alta, iar oamenii sunt foarte atenți la ceea ce le spune și la fiecare înțeles al propoziției. Așa că simona trebuie să se asigure că le transmite ceva valoros, că după slujbă credincioșii din comunitatea ei pleacă acasă cu învățături prețioase. ,,Totodată, eu trebuie să-mi scriu singură și liturghia pentru fiecare slujbă și cele trei rugăciuni care se rostesc în timpul slujbei.”

Rolul unui vicar este și de a educa

În funcție de ceea ce se întîmplă în lume, unele duminici au și anumite teme pe care vicarul le discutăm împreună cu oamenii. Una dintre cele mai mari provocări este adaptarea textelor din Biblie la prezent și să le interpretăm. ,,Cel mai mult discutăm pe teme care au legătură cu dreptatea sau nedreptatea din anumite situații. Chiar și despre fenomenul bullying am discutat sau despre social media.” 

Pentru că oamenii caută alinare, adesea Simona abordează și probleme sociale sau legate de familie, mai ales acum, cînd foarte mulți oameni trec prin stări de tristețe și de teamă din cauza pandemiei și a faptului că nu și-au mai văzut persoanele dragi. ,,Așadar încerc să-mi adaptez predica și pentru acest gen de situație, sfătuindu-i pe oameni ce să facă.”

În Biserica Evanghelică, slujbele se pot ține și în cuplu, sub forma unei predici dialog, de exemplu, iar Simonei îi place să creeze cîte o experiență unică pentru comunitatea ei la fiecare slujbă. ,,Una dintre cele mai interesante slujbe pe care le-am ținut a fost sub forma unui talk-show. Eu am scris toată predica, pe o temă legată de importanța omului. Am avut un businessman care era de părere că omul valorează numai atâta cât câștigă, iar eu am întrebat cât valorează un om cu handicap sau care se găsește în imposibilitatea de a lucra, apoi am dezvoltat discuția. Iar oamenilor chiar le-a plăcut această abordare. A fost ca o mini scenetă plină de povețe, dar au existat multă pregătire și resurse în spatele acestui joc de scenă, dacă pot să-i spun așa.”

Pe lîngă aceste predici săptămânale, Simona se implică foarte mult și în organizarea ceremoniilor, încercînd să cunoască oamenii. 

De exemplu, ceremonia de nuntă la evanghelici este ,,ca în filme”, mirele așteptîndu-și mireasa în fața altarului, iar cînd începe muzica, Simona își face apariția la altar, după care intră și mireasa condusă de tatăl ei. ,,Eu văd prima mireasa, înaintea invitaților, pentru că ei stau cu spatele“ se mândrește aceasta. Însă o vede și înainte de ceremonie și nu de puține ori sarcina ei a fost de a calma și de a liniști femeile ce urmau să-și unească sufletul cu omul iubit. ,,Îmi amintesc de o tînără atât de emoționată.Tremura atât de tare, iar eu încercam să o liniștesc și să o ajut să treacă peste acel moment care o copleșea.” 

Pentru a-și întări spusele, Simona face o scurtă pauză, cât să-mi trimită o fotografie surprinsă chiar într-un astfel de moment. Cadrul, într-adevăr, este unul emoționant. În fotografie văd două prietene care împărtășesc o bucurie sinceră și copleșitoare, iar Simona îmi explică și mai amănunțit. ,,Voia să-mi arate cât de tare îi tremura mîna.”

foto: vicarul Simona Liță încearcă să calmeze și să încurajeze o mireasă emoționată înainte de nuntă

Pentru Simona, nicio nuntă nu este la fel ca cealaltă și mereu încearcă să creeze un moment unic pentru fiecare pereche. Este important ca ei să se simtă speciali. 

Pentru ceremonia de cununare a unor tineri ce au trecut împreună prin multe probleme și obstacole pentru a fi împreună și pentru a se putea căsători, Simona a pregătit o mică scenetă cu două mascote în formă de broscuțe, pentru a le ilustra povestea de dragoste pe care a comparat-o cu un basm în care protagoniștii trebuie să treacă prin câteva probe de foc. Dar de ce tocmai broaște? Pentru că ,,mireasa l-a respins mai întâi pe alesul ei, cand acesta îi făcea curte și m-am inspirat din basmul Prințesa și broscoiul de Frații Grimm. Așa am simțit că îi voi face să se simtă unici și că slujba le-a fost dedicată special lor”. Din nou, pentru a suplini parcă distanța care ne separă și această comunicare platonică prin intermediul unui ecran, preotul îmi ilustrează povestea broscuțelor cu o fotografie. 

foto: Simona se folosește de două figurine în formă de broscuțe pentru a personaliza o ceremonie de cununie

Ca de la femeie la femeie

În ceea ce privește partea duhovnicească, Simona spune că atunci cînd se vorbește despre sentimente, femeia este mai deschisă mai empatică, având poate un mod de abordare mai matern. ,,Am observat că la botez, în cadrul acelor discuții pe care le am cu părinții, mai ales dacă este imediat după naștere, femeile vorbesc foarte deschis cu mine despre experiența nașterii pentru că este un eveniment foarte important în viața familiei, dar mai ales în viața ei. Eu mă duc acolo în calitate de preot, nu de persoană privată, însă sunt femeie și mamă și știu ce însemnătate are momentul în care dai viață. Așa că există o altă deschidere din partea cuplului sau a mămicii de a vorbi cu mine. Însă dacă un bărbat întreabă cum a fost nașterea, mereu vor spune că a fost bine ori grea, sau vor da detalii sumare. Mie aceste momente mi se par foarte speciale.”

Încheiem această discuție într-un ton atît de pozitiv. O așteaptă o altă ședință la care trebuie să participe peste doar câteva minute.