Simona Liță, o femeie preot sau un preot femeie
Dacă în anul 2021 o femeie taximetrist, conductor sau vatman nu mai reprezintă o noutate și rareori mai putem spune că există meserii de bărbați și meserii de femei, ei bine, nu același lucru putem spune despre profesia de preot. Una dintre cele mai mari controverse din lumea creştină contemporană este legată de accesul femeilor la preoţie. În vreme ce militanţii feminişti consideră că Sfânta Scriptură n-ar interzice de fapt femeilor să devină preot, adică să fie hirotonisite, reprezentanții și istoricii ortodoxiei sunt de părere tradițiile vechi de peste 3000 de ani ar trebui păstrate așa cum sînt, venind cu argumente. De exemplu, în lucrarea sa ,,Ereziile primelor veacuri creştine şi dăinuirea lor la începutul mileniului trei”, preotul ortodox Pompilu Nacu explică acest concept privit din perspectiva studiilor teologice: ,,Greşeala fundamentală de la care se pleacă în această problemă teologică vine din concepţia protestantă despre Sfintele Taine, unde este confundată preo...



